Carte Verde Birouri Naţionale Companii Membre Corespondenţi şi Agenţi Evenimente Întrebări

Acordul Multilateral pentru România

Prin Decizia 2007/482/CE, adoptată la 09 iulie 2007 şi publicată  în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene
L 180/42 din 10 iulie 2007, Comisia europeană, în calitatea sa de organ executiv al Uniunii Europene cu rol de monitorizare în privinţa aplicării legislaţiei europene, a constatat că sunt îndeplinite condiţiile pentru eliminarea controlului la frontieră a documentelor de asigurare care atestă asigurarea răspunderii civile pentru autovehiculele care au locul obişnuit de staţionare pe teritoriul Bulgariei şi României.

Articolul 1 al Deciziei menţionate prevede ca data de la care să se elimine controlul la frontieră a documentelor de asigurare să fie data de 01 August 2007. Această dată constituie momentul intrării în vigoare pentru România a „Acordului Multilateral între birourile naţionale ale asigurătorilor din Statele Membre ale Spaţiului Economic European şi a altor state asociate” denumit pe scurt „Acordul Multilateral”.

Procedura semnării Acordului Multilateral cu Birourile din Bulgaria şi din România a început în 13 noiembrie 2006 şi a fost finalizată în data de 08 martie 2007.

 

Ce este Acordul Multilateral – Scurt istoric

 

Pentru a facilita circulaţia autovehiculelor între statele semnatare ale tratatului care instituia Comunitatea Economică Europeană şi pentru a consolida ideea unei pieţe unice la nivelul Comunităţii, asemănătoare unei pieţe interne, Consiliul Comunităţilor Europene a aprobat în data de 24 aprilie 1972, Directiva nr. 72/166/CEE, privind armonizarea legislaţiilor Statelor membre privind asigurarea răspunderii civile care rezultă din circulaţia autovehiculelor şi privind controlul obligaţiei de a asigura această răspundere. Statele membre aveau obligaţia de a prelua în legislaţiile proprii prevederile acestei directive, până cel târziu la data de 31 decembrie 1973.

Una din prevederile din această Directivă solicită fiecărui Stat membru  să se abţină să verifice documentele de asigurare de răspundere civilă pentru vehiculele care au locul obişnuit de staţionare într-un alt Stat membru. De asemenea se solicita fiecărui Stat membru să se abţină să verifice documentele de asigurare de răspundere civilă şi pentru vehiculele care au locul obişnuit de staţionare într-un stat terţ, dar care intră pe teritoriul unui Stat membru de pe teritoriul unui alt Stat membru. În acest din urmă caz se permitea totuşi efectuarea de controale privind documentele de asigurare, însă numai prin sondaj.

Această prevedere putea să fie pusă în practică numai după ce Birourile naţionale ale asigurătorilor din statele vizate încheiau acorduri între ele prin care se angajau că vor gestiona toate cazurile de daună survenite pe teritoriul lor de competenţă şi provocate de circulaţia autovehiculelor care au locul obişnuit de staţionare pe teritoriul unui alt Stat membru, fie că autovehiculele respective erau asigurate sau nu. Încheierea acordurilor trebuia să fie constatată de Comisia Europeană care urma să stabilească ulterior data intrării lor în vigoare. Se impune precizarea că Directiva permitea oricărui Birou naţional din cadrul Sistemului Carte Verde, încheieriea unor astfel de acorduri cu Birourile naţionale din Statele membre.

Într-o primă etapă de punere în aplicare a prevederilor Directivei 72/166/CEE privind eliminarea verificării documentelor de asigurare, Birourile naţionale din Statele membre au semnat la 16 octombrie 1972 un acord în acest sens numit „Convenţia Suplimentară Inter-Birouri” (acordul în baza căruia fusese creat şi funcţiona la data respectivă Sistemul internaţional Carte Verde purta numele de „Convenţia Tip Inter-Birouri”).
Având în vedere că, ulterior C.E.E. s-a extins iar la această Convenţie au aderat, pe bază de convenţii suplimentare şi birouri naţionale din state terţe la data respectivă ( de ex. Cehia, Ungaria, Slovenia), s-a consemnat o nouă etapă în aplicarea prevederilor Directivei 72/166/CEE în care toate convenţiile au fost reunite într-un singur document denumit uzual „Acordul Multilateral de Garanţie” sau prescurtat „M.G.A.” (The Multilateral Guarantee Agreement between insurers national bureaux), care a fost semnat la Madrid la 15 martie 1991.
Următoarea etapă a constituit-o semnarea la Rethymno (Creta) la data de 30 mai 2002, a „Acord între Birourile naţionale a asigurătorilor din Statele membre ale Spaţiului Economic European şi a altor birouri asociate” denumit pe scurt „Acordul Multilateral” ca urmare a creării noului spaţiu european omogen pentru promovarea relaţiilor comerciale şi economice (S.E.E.). Acordul este în vigoare şi la ora actuală sub această denumire.
Considerând că este oportun ca toate dispoziţiile disparate care privesc relaţiile dintre Birourile Naţionale ale asigurătorilor, să fie reunite într-un singur document, Consiliul Birourilor a decis în cadrul Adunării Generale de la Rethymno (Creta) din data de 30 mai 2002, ca toate aceste dispoziţii să fie reunite în documentul numit „Regulamentul General al Consiliului Birourilor”. În cadrul acestui document, Acordul Multilateral a fost inclus la Secţiunea a III-a  „Reguli particulare pentru relaţiile contractuale între Birouri bazate pe prezumţia de asigurare”.

 

Consecinţele aplicării Acordului Multilateral


După cum am arătat, scopul semnării Acordului Multilateral a fost acela de a facilita circulaţia vehiculelor între statele semnatare, prin eliminarea controlului documentelor privind asigurarea de răspundere civilă „Carte Verde”. Acest fapt rezultă în mod expres şi din textul art. 1 din  Decizia 2007/482/CE  („As from 1 August 2007, Member States shall refrain from making cheks on insurance against civil liability in respect of vehicles wich are normally based in territory of Bulgaria and Romania.... ”) precum şi din cel al art. 2 alin. 1 din Directiva nr. 72/166/CEE (.”Member States shall refrain from making checks on insurance against civil liability in respect of vehicles normally based in the territory of another MemberState….”).
În urma modificării conţinutului art. 2 alin. 1 din Directiva nr. 72/166/CEE prin Directiva 2005/14/CE, s-a revenit într-o oarecare măsură asupra problemei verificării documentelor de asigurare, arătându-se că se permite totuşi verificarea acestora dar nu în mod discriminatoriu şi nu în cadrul unor controale care să vizeze în mod special aceste documente (deci ar fi posibilă de exemplu verificarea în cazul unor accidente de circulaţie!).
După cum rezultă din cele arătate mai sus, nu numai că nu se interzice eliberarea documentelor de asigurare „Carte Verde” după intrarea în vigoare a Acordului Mulilateral dar ar fi chiar recomandat să se continue eliberarea lor. 

În paralel cu eliminarea verificării (sistematice!) a controlului documentelor de asigurare, obligativitatea încheierii asigurării se menţine şi este prevăzută în mod expres în art. 3 al Directivei 72/166/CEE. („Each Member State shall, …, take all appropriate measures to ensure that civil liability in respect of the use of vehicles normally based in its territory is covered by insurance.”). În baza unei prime unice de asigurare, asigurătorii sunt obligaţi să preia răspunderea asiguraţilor lor pe tot teritoriul Spaţiului Economic European, inclusiv pe teritoriul Elveţiei (art. 2 din Directiva 90/232/CEE modificată). Această prevedere se aplică şi asigurărilor R.C.A. eliberate în România, cu valabilitate începând de la 01.01.2007. Din acest motiv asigurările R.C.A. sunt însoţite de un document Carte Verde.

În România, nerespectarea obligaţiei de a încheia asigurarea de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de autovehicule, constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 1.000 lei la 2.000 lei precum şi cu reţinerea certificatului de înmatriculare şi cu retragerea plăcuţelor de înmatriculare. Dacă în termen de 30 de zile de la aplicarea măsurii nu se face dovada asigurării, poliţia poate dispune radierea din circulaţie a vehiculului respectiv (art. 64 din Legea nr. 136/1995 şi art. 76 din Ordonanţa de urgenţă nr. 195/2002). Alte state membre ale S.E.E. aplică sancţiuni şi mai dure pentru nerespectarea acestei obligaţii (de ex. în Belgia această faptă constituie infracţiune; în Anglia se poate ajunge până la distrugerea fizică a vehiculului neasigurat).
    

Identificarea proprietarilor de vehicule din România care nu respectă obligaţia de a le asigura, se va face prin compararea bazei de date a asigurătorilor cu baza de date privind înmatricularea vehiculelor, urmând ca după identificare să le fie aplicate sancţiunile menţionate mai sus.