Lansare Amiabila

  • Post author:
  • Post category:Amiabila

BAAR  lansează aplicația digitală „Amiabila”, o alternativă modernă la formularul de constatare amiabilă tipărit

București 17, octombrie 2022

Începând cu data de 15 Octombrie 2022, asiguratorii RCA împreună cu Biroul Asigurătorilor Auto din România pun la dispoziția asiguraților RCA aplicația digitala Amiabila, prin care conducătorii auto vor putea completa și în format electronic formularul de „Constatare amiabilă de accident”, în conformitate cu prevederile Normei ASF nr.18/2022, care modifică Norma ASF nr.20/2017.

Noua soluție digitală reprezintă un moment istoric pentru piața asigurărilor, România făcând parte dintr-un grup restrâns de țări care au dezvoltat și oferit, până în prezent conducătorilor auto, o alternativă digitală la formularul de constatare amiabilă.

“BAAR a beneficiat în realizarea aplicației de sprijinul constant al organismului de Supraveghere, atât în etapa elaborării și aprobării de către ASF a prevederilor necesare în legislația secundară cât și prin suportul constant oferit de Autoritate, în transformarea multor activități din sfera fizică, în cea digitală”, declară Mădălin Roșu, Președintele BAAR.

Amiabila nu înlocuiește actualul formular de constatare amiabilă pe suport de hârtie, acesta fiind în continuare distribuit de asigurători și intermediari, ci reprezintă o alternativă de protocolare a accidentelor, simplă și eficientă, în acord cu transformarea digitală a societății.

Formularul de «Constatare amiabilă de accident» în format electronic reproduce același model grafic, cu aceleași informații și are aceeași valoare juridică cu acela pe suport de hârtie, conform prevederilor legale.

În același timp, trebuie precizat că aplicația este gratuită și poate fi descărcată din magazinele Google Play și App Store direct pe telefonul mobil de tip smartphone.

“Amiabila are o interfață simplă, atractivă și intuitivă, precum și un nivel ridicat de siguranță a datelor. Aplicația reprezintă contribuția BAAR la oferta de soluții digitale inovatoare pe care o facem conducătorilor auto implicați în accidente ușoare, declara Sorin Greceanu , Director General BAAR”.

Modul de utilizare al Amiabila presupune parcurgerea câtorva pași simpli, sintetizați în cele ce urmează:

Într-o prima etapă, utilizatorul descarcă aplicația direct pe telefonul sau mobil, iar apoi își creează un cont de utilizator.

În a doua etapă, acesta își completează datele personale solicitate de aplicație (permis de conducere, certificat de înmatriculare, carte de identitate, polița RCA). Informațiile din aceste documente pot fi preluate automat în formularul „Constatare amiabilă de accident” în format electronic.

O a treia etapă se referă la modul de alcătuire a schiței accidentului. Aplicația oferă o bogată infografie, din care utilizatorul poate selecta atât elemente exterioare (intersecții, semne de circulație, semafoare etc.), cât și poziția celor două autovehicule în momentul coliziunii.

În mod similar, evidențierea avariilor produse devine ușor de realizat, prin simpla poziționare a unei săgeți în zona elementelor deformate ale caroseriei.

Amiabila se poate încheia de către ambii conducători auto prin intermediul unui singur telefon. Datele personale ale unuia, vor putea fi transferate automat în telefonul celuilalt participant, printr-o simplă scanare a unui cod QR, cu condiția ca ambii șoferi să aibă instalată aplicația pe telefon. În caz contrar, unul dintre ei va trebui să completeze manual datele celuilalt utilizator.

Documentul final, astfel obținut, se semnează de cei doi conducători auto, după care aplicația generează automat constatarea amiabilă.

Amiabila oferă și alte facilități. Una dintre ele constă în posibilitatea de înregistrare a mai multor mașini cu care circulă utilizatorul, chiar și ocazional, facilitate importantă în cazul persoanelor care conduc mai multe autovehicule.

Un alt avantaj față de varianta tipărită constă în posibilitatea transmiterii documentului, imediat după semnarea acestuia către asigurătorii RCA ai persoanelor implicate în accident, aplicația Amiabila fiind conectată cu toate companiile care practică această formă de asigurare pe teritoriul României.

La fel ca în cazul formularului tipărit al Constatării amiabile de accident există situații în care aplicația nu permite completarea formularului, cum ar fi accidentele în care au fost implicate mai mult de două vehicule sau din care au rezultat vătămări corporale/deces, ori sunt avariate obiecte exterioare (stâlpi, parapete, clădiri etc). Aceste cazuri se soluționează numai de către organele de poliție sau alte autorități competențe, în conformitate cu prevederile legale.

Informații suplimentare despre aplicația Amiabila se pot obține accesând portalul https://amiabila.com sau descărcând-o pe telefon.

 

Biroul Asigurătorilor de Autovehicule din România (BAAR) este o asociație profesională independența și autonomă care are ca membri toate societățile de asigurare autorizate să practice, pe teritoriul României, asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto pentru prejudicii produse terților prin accidente de vehicule și de tramvaie (RCA).

Please follow and like us: